Programul de burse pentru tinerii romi se extinde în anul de studii 2026–2027

Date:

Ministerul Educației și Cercetării va acorda, în anul de studii 2026-2027, burse lunare în valoare de 1.200 de lei pentru 120 de elevi și studenți de etnie romă. Măsura are scopul de a sprijini accesul la educație și de a încuraja tinerii să își continue studiile după absolvirea gimnaziului și liceului, transmite MOLDPRES.

Potrivit MEC, candidații de etnie romă vor beneficia și de locuri bugetare garantate și finanțate de stat în universități, colegii și școli profesionale. Totodată, aceștia vor fi scutiți de taxa de înscriere la concursurile de admitere și vor putea participa la concurs în baza unei cote speciale dedicate candidaților romi.

Tinerii vor avea posibilitatea să opteze pentru până la trei instituții de învățământ și câte trei specialități pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, va exista posibilitatea transferului de la studii cu taxă la locuri bugetare.

Noile condiții speciale de admitere au fost prezentate de Ministerul Educației în cadrul unui eveniment de informare la care au participat elevi romi, reprezentanți ai organizațiilor comunitare și ai instituțiilor de învățământ.

Reprezentanții MEC susțin că educația rămâne una dintre cele mai importante investiții pentru viitorul comunității rome și subliniază necesitatea implicării instituțiilor statului și a organizațiilor comunitare pentru identificarea și sprijinirea potențialilor candidați.

Programul burselor de merit pentru elevii și tinerii romi a fost lansat în anul de studii 2023-2024 și a crescut de la 49 de beneficiari în 2024 la 120 de beneficiari pentru anul de studii 2026-2027.

Datele statistice arată că numărul elevilor romi integrați în sistemul educațional a crescut de la 1.687 în anul 2024 la 2.029 în anul 2025.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: