Republica Moldova simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate

Date:

Guvernul a aprobat un nou Regulament privind recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor obținute peste hotare, în scop academic și profesional. Documentul, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, urmărește simplificarea procedurilor pentru persoanele care vor să își continue studiile sau să se angajeze în Republica Moldova.

Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, noile prevederi vor facilita recunoașterea automată a actelor de studii din învățămîntul general pentru accesul la următorul nivel educațional și vor permite valorificarea studiilor și competențelor dobîndite în diferite sisteme de învățămînt, inclusiv în contexte formale, nonformale și informale.

Regulamentul include și măsuri dedicate refugiaților și persoanelor strămutate care nu își pot demonstra integral studiile sau calificările. Aceștia vor putea solicita Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați prin intermediul platformei Consiliului Europei.

Totodată, documentul susține recunoașterea programelor de studii transfrontaliere organizate în comun de universități acreditate din Republica Moldova și din străinătate.

Autoritățile afirmă că noile reguli vor contribui la creșterea mobilității academice și profesionale, la reintegrarea cetățenilor reveniți din diaspora și la apropierea sistemului educațional național de standardele europene, în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: