Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, susține că lansarea fondului „Vmeste” („Împreună”) de către administrația separatistă de la Tiraspol demonstrează problemele economice grave cu care se confruntă regiunea transnistreană.
Potrivit lui Radu Marian, crearea acestui fond reprezintă atât o dovadă a „administrării extrem de defectuoase” a regimului separatist, cât și o măsură de propagandă. Deputatul afirmă că autoritățile de la Tiraspol sunt tot mai puțin capabile să asigure servicii sociale de bază pentru populație.
„Toate aceste lucruri arată că ei sunt tot mai puțin capabili să ofere servicii sociale populației și arată necesitatea să accelerăm reintegrarea economică”, a declarat Radu Marian.
În acest context, oficialul a vorbit și despre fondul de convergență pentru regiunea transnistreană, prin care autoritățile constituționale să poată finanța mai multe măsuri sociale și economice destinate locuitorilor din stânga Nistrului. Potrivit lui, Guvernul urmează să stabilească prin hotărâre mecanismul de funcționare al acestui fond, inclusiv produsele pentru care vor fi aplicate TVA și accize, precum și modul în care vor fi distribuiți banii acumulați.
Fondul „Vmeste” a fost lansat pe 11 mai de administrația separatistă de la Tiraspol, pe fondul deficitului bugetar și al dificultăților financiare din regiune. Autoritățile separatiste au făcut apel către populație și companii să contribuie financiar pentru acoperirea unor cheltuieli sociale considerate prioritare.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al fondului, holdingul Sheriff este principalul contributor de până acum. Grupul controlat de omul de afaceri Victor Gușan domină economia regiunii separatiste, având influență în comerț, telecomunicații, combustibili, sistem bancar și media.

