Toate accidentele rutiere din Republica Moldova vor fi înregistrate într-un registru unic, la nivel național. Hotărârea care prevede crearea noului sistem informațional a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, Registrul de stat al accidentelor rutiere va funcționa ca o platformă digitală unică, unde vor fi centralizate toate datele privind accidentele produse pe teritoriul țării. Sistemul va permite stocarea și gestionarea informațiilor într-un format standardizat și mai ușor de utilizat.
Autoritățile susțin că noul registru va elimina problema fragmentării informațiilor, care în prezent sunt păstrate în sisteme separate, fapt ce îngreunează analiza rapidă și completă a situației din trafic.
Prin intermediul platformei, instituțiile responsabile vor putea face schimb de date mai rapid și mai eficient, iar informațiile colectate vor fi mai precise. Totodată, sistemul ar urma să ajute la identificarea mai rapidă a cauzelor accidentelor și a zonelor de risc, pentru ca măsurile de prevenire să fie mai bine fundamentate.
Implementarea Registrului de stat al accidentelor rutiere are drept scop reducerea numărului de accidente și sporirea siguranței pe drumurile din Republica Moldova.
Hotărârea Guvernului privind aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul de stat al accidentelor rutiere” și a regulamentului de funcționare al acestuia va intra în vigoare peste o lună de la publicarea în Monitorul Oficial. Unele prevederi vor fi aplicate odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

