O companie de turism a fost sancționată, după ce un german nu își găsea șezlong liber la piscină

Date:

Un turist german a obținut despăgubiri după ce și-a petrecut vacanța pe insula grecească Kos într-un hotel unde nu reușea să găsească șezlonguri libere la piscină. Problema era cauzată de turiști care „rezervau” locurile cu prosoape, ceea ce a făcut ca bărbatul și familia sa să caute chiar și câte 20 de minute un șezlong disponibil.

Turistul a declarat în instanță că situația devenise atât de frustrantă, încât nici măcar dacă se trezea la ora 6 dimineața nu găsea loc liber.

Nemulțumit de condițiile din hotel, bărbatul a decis să dea în judecată agenția de turism prin intermediul căreia și-a rezervat vacanța.

În fața judecătorilor, acesta a susținut că hotelul avea o regulă clară care interzicea ocuparea șezlongurilor cu prosoape, însă această regulă nu era respectată și nici impusă de angajați.

Instanța din Hanovra i-a dat dreptate și a stabilit că operatorul de turism avea obligația să se asigure că regulile hotelului sunt aplicate.

În urma procesului, turistul a primit despăgubiri de aproape 1 000 de euro, din totalul de aproximativ 1 800 de euro plătiți pentru sejur.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: