Frauda academică, în atenția Parlamentului: dezbateri despre tezele la comandă

Date:

Fenomenul comercializării tezelor la comandă a ajuns în atenția autorităților, care pregătesc măsuri pentru a-l combate la nivel sistemic. Marți, 5 mai, Parlamentul va găzdui dezbateri publice dedicate fraudei academice din sistemul educațional al Republicii Moldova.

Inițiativa aparține Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și are ca obiectiv consolidarea integrității academice și sporirea transparenței în universități. La discuții sunt invitați toți actorii interesați, transmite logos-pres.md.

Subiectul a fost readus în prim-plan de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, după o investigație jurnalistică ce a scos la iveală practicile de cumpărare a lucrărilor de diplomă. Oficialul a condamnat ferm fenomenul și a anunțat că vor fi sesizate organele de drept pentru sancționarea celor implicați, fiind luate în calcul și eventuale modificări legislative.

Totodată, începând din acest an, toate tezele de diplomă din Republica Moldova vor fi verificate obligatoriu printr-un sistem unic de detectare a plagiatului. Măsura a fost anunțată de secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu-Țigaie, și face parte din eforturile autorităților de a întări integritatea academică în universități.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: