Tot mai multe familii din Republica Moldova aleg soluții eficiente energetic, beneficiind de sprijin prin Programul EcoVoucher. În prima sesiune din acest an, au fost valorificate 1.611 vouchere, care au permis înlocuirea electrocasnicelor vechi, cu consum ridicat, cu echipamente moderne și economice, informează MOLDPRES.
În cadrul programului, beneficiarii au cumpărat 726 de frigidere și 846 de mașini de spălat, utilizând vouchere în valoare de 6.000 de lei. Ajutorul financiar a acoperit până la 70% din costul aparatelor noi, conforme standardelor europene de eficiență energetică.
Directorul Centrul Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, a menționat că programul confirmă interesul constant al populației pentru astfel de inițiative și o orientare clară către reducerea consumului de energie și optimizarea bugetelor familiale, contribuind totodată la creșterea confortului și a calității vieții.
Selectarea beneficiarilor a fost realizată prin intermediul platformei compensatii.gov.md, cu accent pe categoriile vulnerabile. Astfel, sprijinul a ajuns la 1.105 familii cu copii și la 294 de persoane vârstnice. De asemenea, 10% dintre vouchere au fost destinate persoanelor cu dizabilități severe, fiind utilizate 212 astfel de unități.
Ambasadoarea Uniunea Europeană în Moldova, Iwona Piórko, a subliniat că inițiativa contribuie la reducerea facturilor la energie, îmbunătățirea condițiilor de trai și avansarea tranziției verzi.
De la lansarea programului în 2024, au fost înlocuite peste 41.600 de electrocasnice la nivel național, ceea ce a redus costurile pentru consumatori și a sprijinit protecția mediului.
Potrivit reprezentantului GIZ Moldova, Viorel Albu, fiecare voucher utilizat înseamnă un pas concret spre un consum mai eficient și un impact mai redus asupra mediului, inclusiv prin reciclarea responsabilă a aparatelor vechi.
Programul EcoVoucher este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova și implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova”, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.

