Cinci ani de pușcărie pentru președintele Oficiului Teritorial Drochia al unui partid. Peste opt milioane de lei confiscate

Date:

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președintelui Oficiului Teritorial Drochia al unui fost partid politic (declarat neconstituțional) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.  

Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendare condiționată pe o perioadă de probațiune de 3 ani, precum și privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activitatea de administrare și gestionare financiară a partidelor politice pentru o perioadă de 5 ani. De asemenea, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de 8 145 419,48 lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate sau destinate pentru comiterea infracțiunii.

Potrivit probatoriului administrat de Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție, în perioada iulie  – octombrie 2022, inculpatul,  activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Drochia a unei foste formațiuni politice ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, figurantul ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către formațiune. În asemenea circumstanțe, inculpatul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8,1 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: