O tentativă de expediere ilegală a unor medicamente psihotrope a fost oprită la Aeroportul Internațional Chișinău, în urma unui control efectuat de polițiștii de frontieră și vameși.
Un colet trimis din Ucraina către Israel, de la o persoană fizică către alta, a atras atenția autorităților. În timpul verificărilor amănunțite, în interiorul unei jucării de pluș au fost descoperite 1.060 de pastile ce conțin substanțe incluse în categoria medicamentelor psihotrope, supuse regimului strict de control, transmite radiomoldova.md citată de LiberNews.md.
Întreaga cantitate a fost ridicată și transmisă pentru expertiză, iar ancheta este în desfășurare, pentru a stabili toate circumstanțele cazului.