Campanie pentru refacerea ecosistemelor acvatice: lacul Costești–Stânca, populat cu pește

Date:

Autoritățile de mediu dau startul unui program amplu dedicat refacerii ecosistemelor acvatice din Republica Moldova. Prima intervenție a avut loc la lacul de acumulare Costești–Stânca, de pe râul Prut, unde au fost eliberate 2,5 tone de pește, în scopul îmbunătățirii biodiversității și calității apei.

Reprezentanții instituției precizează că au fost selectate specii cu rol important în echilibrul natural al ecosistemului, printre care cosașul, novacul și sângerul alb. Acestea ajută la reducerea vegetației acvatice excesive și la filtrarea apei, contribuind astfel la menținerea unui mediu acvatic sănătos.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că inițiativa marchează trecerea de la intervenții izolate la o abordare strategică, pe termen lung.
„Am dispus ca astfel de intervenții să nu fie ocazionale, dar să devină o tradiție realizată în fiecare an. Este foarte important să avem constant astfel de măsuri, pentru că doar prin continuitate putem avea râuri mai sănătoase și putem menține starea lor ecologică”, a declarat oficialul.

Autoritățile planifică extinderea acestor acțiuni și pe râul Nistru, unde intervențiile vor fi mai ample. În contextul incidentelor recente de poluare, ministrul a anunțat că, în toamna acestui an, râul va fi populat cu o cantitate dublă de pește.

Decizia finală privind volumul și speciile care vor fi introduse în Nistru va fi luată după consultări cu specialiști în ihtiologie și organizații de mediu, pentru a asigura o refacere eficientă și adaptată a biodiversității.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: