Schimbare de putere în Ungaria: Péter Magyar câștigă alegerile parlamentare

Date:

Ungaria a desfășurat duminică alegeri parlamentare pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, scrutin considerat cel mai competitiv din ultimii zece ani. Premierul Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Péter Magyar pentru victoria obținută.

Participarea la vot a fost una record, apropiindu-se de 80%.

Alegătorii au avut de ales între continuarea guvernării conduse de Viktor Orbán, aflat în căutarea celui de-al cincilea mandat consecutiv din partea partidului Fidesz, și o schimbare reprezentată de conservatorul pro-european Péter Magyar, liderul partidului Tisza.

Potrivit datelor publicate de Index.hu, la ora 23:55, după centralizarea a peste 83% din voturi, partidul Tisza obținuse peste 53% din sufragii, asigurându-și un avantaj decisiv. În aceste condiții, Péter Magyar urmează să formeze pentru prima dată un guvern, beneficiind de o majoritate de două treimi în parlament.

După 16 ani în funcția de prim-ministru, Viktor Orbán urmează să demisioneze. În cursul serii, înainte de ora 22:00, erau numărate peste 77% dintre voturi la nivel național, iar voturile pe liste depășeau 68%.

Conform rezultatelor, partidul Tisza ar urma să obțină 138 de mandate — 43 pe liste și 95 în circumscripții uninominale. Alianța Fidesz–KDNP ar avea 54 de mandate, dintre care 43 pe liste și 11 individuale, iar Mișcarea „Patria noastră” a trecut pragul electoral, obținând 7 mandate.

La același nivel de centralizare, clasamentul pe liste indică: Tisza – 53,67%, Fidesz–KDNP – 37,72%, Mișcarea „Patria noastră” – 5,94%, Coaliția Democratică – 1,18% și Partidul Câinelui cu două cozi – 0,82%.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: