Republica Moldova are o nouă platformă digitală dedicată monitorizării energiei regenerabile, care permite urmărirea în timp real a evoluției capacităților de producere. Instrumentul a fost dezvoltat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și oferă acces facil la date actualizate despre sectorul energiei verzi, într-un format interactiv și ușor de utilizat.
Platforma permite utilizatorilor să vizualizeze atât situația generală la nivel național, cât și analize detaliate la nivel regional. Prin intermediul unor filtre interactive, pot fi urmărite evoluțiile în funcție de tipul de tehnologie — fotovoltaică, eoliană, biogaz sau hidro — dar și dezvoltarea capacităților instalate în timp.
De asemenea, utilizatorii pot localiza pe hartă instalațiile de producere a energiei regenerabile și pot accesa statistici detaliate pentru fiecare raion.
Directorul CNED, Ion Muntean, a declarat că platforma transformă datele tehnice complexe într-o resursă accesibilă publicului larg, oferind transparență și sprijin pentru luarea deciziilor, atât pentru cetățeni, cât și pentru investitori.
Potrivit datelor prezentate, Republica Moldova a depășit recent pragul de 1 gigawatt de capacitate instalată din surse regenerabile, ajungând la 1023,42 MW. Doar în anul 2025, capacitățile au crescut cu aproximativ 69%, iar în ultimii cinci ani s-a înregistrat o creștere de peste 13 ori.
Energia fotovoltaică rămâne dominantă, cu o capacitate de 747 MW, ceea ce reprezintă 73% din total. Pe locul doi se află energia eoliană, cu 252,52 MW, adică 25%. Capacitățile hidro și cele pe biogaz au ponderi mai reduse, însumând aproximativ 1% fiecare.

