Un grup de aproximativ 30 de cetățeni ai Republicii Moldova a fost evacuat din Emiratele Arabe Unite pe ruta Muscat (Oman) – București. Operațiunea a fost realizată prin programul rescEU, care face parte din Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, informează MOLDPRES.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în Emiratele Arabe Unite, situația generală rămâne stabilă și nu au fost înregistrate schimbări majore. Autoritățile continuă să monitorizeze contextul de securitate, iar serviciile publice și infrastructura funcționează în regim normal. Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi acordă în continuare asistență consulară cetățenilor moldoveni afectați de perturbările traficului aerian și menține legătura cu autoritățile locale și partenerii internaționali pentru identificarea opțiunilor de deplasare disponibile.
În Statul Israel, situația de securitate rămâne tensionată. Restricțiile impuse de autorități au fost extinse până la 14 martie, ora 20:00. În această perioadă, activitățile educaționale sunt suspendate, iar adunările publice sunt permise doar pentru cel mult 50 de persoane, cu condiția existenței posibilității de a ajunge rapid într-un adăpost în cazul declanșării alarmelor.
În aceste condiții, zborurile comerciale sunt operate în continuare într-un regim limitat, în funcție de deciziile autorităților israeliene și de programul companiilor aeriene. Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel monitorizează evoluția situației și acordă sprijin consular cetățenilor moldoveni aflați în această țară.
În Statul Qatar, contextul rămâne complex. Spațiul aerian este redeschis doar parțial, iar operațiunile aeriene continuă să fie limitate. Autoritățile locale recomandă evitarea deplasărilor neesențiale și respectarea strictă a instrucțiunilor oficiale. Ambasada Republicii Moldova la Doha continuă să gestioneze solicitările de informații și de sprijin consular din partea cetățenilor moldoveni aflați în Qatar și monitorizează opțiunile de tranzit sau de plecare din regiune.
În Republica Turcia, aeroporturile continuă să opereze zboruri comerciale în regim normal, iar țara rămâne un punct important de tranzit regional pentru cetățenii care părăsesc Orientul Mijlociu. Ambasada Republicii Moldova la Ankara urmărește evoluțiile din regiune și menține legătura cu cetățenii moldoveni aflați în statele pentru care este acreditată prin cumul.
În Republica Azerbaidjan, zborurile comerciale continuă să fie operate, însă opțiunile de tranzit pentru persoanele care ar putea părăsi Iranul rămân limitate și necesită coordonare prealabilă cu autoritățile competente. Ambasada Republicii Moldova la Baku monitorizează constant evoluțiile de securitate din Republica Islamică Iran și menține contactul cu autoritățile competente și cu partenerii diplomatici pentru evaluarea situației.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune să respecte instrucțiunile autorităților locale, să evite deplasările neesențiale, să verifice permanent statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.
Potrivit informațiilor disponibile în prezent, nu au fost raportate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor moldoveni aflați în statele din regiunea Orientului Mijlociu. Ambasadele Republicii Moldova mențin contactul direct cu cetățenii moldoveni aflați în zonă și oferă asistență consulară în funcție de solicitările primite.

