Un control al poliției s-a soldat cu sancționarea deputatului Vasile Costiuc, care ar fi fost depistat conducând un vehicul fără inspecție tehnică valabilă și fără poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).
Potrivit portalului Deschide, incidentul a avut loc pe 8 martie, în satul Vărzărești din raionul Nisporeni. În jurul orei 11:40, parlamentarul a fost oprit de polițiști după ce ar fi depășit limita de viteză pe sectorul respectiv de drum. În timpul verificărilor, oamenii legii au constatat și alte încălcări.
În consecință, pe numele deputatului au fost întocmite două procese-verbale: unul pentru nerespectarea regulilor privind înmatricularea și efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor, iar celălalt pentru depășirea vitezei admise.
Polițiștii au interzis utilizarea în continuare a microbuzului, iar plăcuțele de înmatriculare au fost ridicate.
Într-un comentariu pentru Realitatea, Vasile Costiuc a confirmat abaterea și a explicat că situația a fost provocată de neatenție.
„Cu regret, nu am fost atent la faptul că inspecția tehnică și asigurarea mașinii au expirat recent. Am fost amendat și ulterior am recuperat plăcuța de înmatriculare. Observ că domnul Cernăuțeanu continuă să permită scurgeri de informații din interiorul Poliției”, a declarat Costiuc.
Redacția Realitatea a solicitat și o reacție din partea Inspectoratul Național de Securitate Publică, însă până la momentul publicării materialului nu a primit un răspuns.
Amintim că, în vara anului 2025, Vasile Costiuc a fost lipsit de dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. De asemenea, în timpul campaniei prezidențiale, microbuzul său „Democrația Acasă” a rămas fără plăcuțe de înmatriculare.

