Oficiali ai Parlamentului Regatului Unit efectuează o vizită în Republica Moldova

Date:

O delegație a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord efectuează, în perioada 1–3 martie, o vizită oficială în Republica Moldova.

Grupul este condus de Fabian Hamilton, președintele Grupului britanic al Uniunii Interparlamentare, și este format din membri ai Camerei Comunelor și ai Camerei Lorzilor, transmite Știri.md.

În cadrul programului, oficialii britanici vor avea o întrevedere la Parlamentul Republicii Moldova cu deputatul Radu Marian, care conduce Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Agenda vizitei include, de asemenea, discuții cu ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, precum și cu șefa Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, Ana Revenco. Totodată, delegația urmează să se întâlnească cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Consiliului Audiovizualului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: