Autoritățile își propun să reabiliteze circa 3.000 de kilometri de drumuri până în anul 2029, astfel încât rețeaua națională și regională să fie adusă la un nivel bun de circulație. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei vizite de lucru în raionul Șoldănești.
Oficialul a precizat că, până în prezent, au fost renovate sau construite aproximativ 800 de kilometri de drumuri, iar investițiile în infrastructură vor continua și în următorii ani, transmite LiberNews.md cu referire la moldpres.md.
„Mai sunt multe drumuri care trebuie reparate. Până acum am renovat sau construit aproape 800 de kilometri. Ne-am propus un obiectiv ambițios: să reparăm 3.000 de kilometri până în 2029, astfel încât drumurile naționale și regionale să fie într-o stare bună. Cu sprijinul fondurilor europene, vom reuși să atingem acest scop”, a declarat Igor Grosu.
În acest context, președintele Parlamentului a oferit drept exemplu drumul spre Vadul-Rașcov, din raionul Șoldănești, pentru modernizarea căruia au fost alocate 30 de milioane de lei.
„În vară am anunțat alocarea a 30 de milioane de lei, bani europeni, pentru reparația drumului spre Vadul-Rașcov, iar astăzi oamenii beneficiază deja de un drum modern”, a menționat acesta.
În timpul vizitei, Igor Grosu a avut discuții cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate despre proiectele de dezvoltare aflate în derulare în localitățile din regiune.