Guvernul obligă „Apele Moldovei” să identifice și să lichideze iazurile periculoase pentru mediu

Date:

Guvernul a aprobat o metodologie prin care Agenția „Apele Moldovei” va fi responsabilă de identificarea și lichidarea iazurilor și rezervoarelor ce pot provoca daune mediului. Potrivit regulamentului adoptat la ședința din 4 februarie, instituția va trebui să inițieze acest proces cel puțin o dată la cinci ani, transmite logos-pres.md.

Documentul stabilește procedura de examinare preliminară și selecție a corpurilor de apă care prezintă risc de impact negativ asupra mediului, criteriile de identificare, pașii de lichidare, dar și măsurile de restaurare și îmbunătățire a terenurilor după desființarea acestora.

Conform metodologiei, lichidarea unui iaz sau rezervor presupune demontarea structurilor tehnice, demolarea completă sau parțială a barajului și bazinului, eliminarea structurilor de protecție a peștilor, precum și reciclarea echipamentelor și a deșeurilor.

Procedura de identificare va fi inițiată de Agenția „Apele Moldovei” din proprie inițiativă cel puțin o dată la cinci ani, dar poate fi declanșată și la solicitarea proprietarilor structurilor hidraulice și/sau a terenurilor din fondul apelor, împreună cu autoritățile administrației publice locale.

Metodologia mai prevede că lichidarea va fi efectuată voluntar de către proprietarii corpurilor de apă, dar și obligatoriu de autoritățile publice locale, în baza Codului Urbanismului și Construcțiilor și a regulamentului privind demolarea construcțiilor neautorizate și tăierea arborilor și arbuștilor.

În perioada 2018–2019, în Republica Moldova au fost identificate 6.763 de corpuri de apă, în cadrul unui proces de inventariere.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: