Ministerul Culturii intenționează să restaureze Arcul de Triumf, însă, deocamdată, proiectul este pus pe pauză. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a explicat că motivul amânării ține de faptul că nu a fost clarificat încă statutul juridic al monumentului. În prezent, Arcul de Triumf nu este înregistrat ca obiect separat, fiind asociat cu Porțile Catedralei, notează rupor.md.
„Prioritatea noastră este să stabilim clar statutul juridic al acestui monument. Avem întâlniri cu Agenția Proprietății Publice, Ministerul Culturii și autoritățile municipale pentru a clarifica limitele terenului, inclusiv zona de sub Arcul de Triumf”, a declarat ministrul.
Totodată, Cristian Jardan a menționat că există interes din partea sectorului privat pentru a contribui la restaurare, iar autoritățile au recepționat mai multe propuneri de sprijin. Potrivit acestuia, Arcul de Triumf reprezintă un obiectiv cultural important și necesită reabilitare.
După clarificarea tuturor aspectelor juridice, lucrările de restaurare ar putea fi realizate chiar în acest an, din fonduri publice și finanțare privată.

