Gropi periculoase din cauza gerurilor. Echipajele AND intervin de urgență

Date:

Administrația Națională a Drumurilor informează că, la această oră, echipele S.A. „Drumuri” desfășoară intervenții de urgență pe mai multe sectoare de drum național, pentru remedierea și plombarea gropilor apărute în carosabil ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă.

Lucrările au loc pe următoarele sectoare:

  • M1, km 41;
  • M1, km 64–65, în perimetrul localităților Condrița și Căpriana;
  • M5, sectorul Briceni;
  • G99, km 37–39, sectorul Basarabeasca.

Intervențiile sunt efectuate în regim de urgență, cu scopul de a restabili circulația rutieră în condiții de siguranță și de a preveni producerea altor incidente în trafic.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în zonele unde se desfășoară lucrări, să circule cu maximă prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită pe durata intervențiilor.

Totodată, AND atrage atenția că, în sezonul rece, din cauza variațiilor de temperatură, înghețului și precipitațiilor, pot apărea gropi pe partea carosabilă, motiv pentru care este esențial ca viteza să fie adaptată permanent la condițiile de drum.

Drumarii rămân în teren și monitorizează constant situația, intervenind ori de câte ori este necesar pentru siguranța participanților la trafic. Participanții la trafic sunt rugați să semnaleze eventualele probleme la Serviciul Operativ al AND, la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, pentru a permite o intervenție promptă.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: