Consumatorii care au rămas fără furnizor de gaze naturale vor achita tarife mai mari, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noile prețuri aplicabile în regim de ultimă opțiune, valabile din 1 februarie 2026. În aceste situații, aprovizionarea temporară va fi asigurată de compania Energocom, desemnată furnizor de ultimă opțiune, în cazurile în care furnizorul precedent și-a încetat activitatea, i-a fost suspendată sau retrasă licența ori nu mai poate livra gaze naturale, transmite LiberNews.md cu referire la bani.md.
Pentru luna februarie, tariful reglementat pentru consumatorii conectați la rețelele de distribuție de joasă presiune va fi de 14,260 lei pentru un metru cub, fără TVA. În cazul rețelelor de medie presiune, prețul stabilit este de 10,650 lei/m³, fără TVA, iar pentru rețelele de înaltă presiune – 9,449 lei/m³, fără TVA. La punctele de ieșire din rețelele de transport, gazele vor fi livrate la un preț de 9,322 lei/m³, fără TVA.
Noile tarife sunt mai mari decât cele din luna ianuarie. Majorările ajung la aproximativ 7,8% pentru consumatorii conectați la rețelele de joasă presiune, 10,7% pentru rețelele de medie presiune, 12,2% pentru cele de înaltă presiune și circa 12,4% în cazul livrărilor prin rețelele de transport.
Directorul general al ANRE, Alexei Taran, a precizat în cadrul ședinței că aceste prețuri se aplică doar consumatorilor aflați temporar în regim de ultimă opțiune. Potrivit acestuia, măsura are drept scop asigurarea continuității livrărilor și menținerea securității aprovizionării cu gaze naturale, tarifele fiind stabilite și actualizate lunar.

