Energie verde pentru instituțiile publice și iluminatul stradal la Sireți

Date:

Un parc fotovoltaic cu o capacitate de 200 kW urmează să fie pus în funcțiune, în următoarele săptămâni, în satul Sireți, raionul Strășeni. Noul sistem va asigura energie electrică pentru instituțiile publice din localitate, precum și pentru iluminatul stradal, reducând aproape integral cheltuielile pentru electricitate.

Parcul este compus din 334 de panouri solare, care vor produce energie verde destinată clădirilor publice și rețelei de iluminat. Potrivit autorităților locale, până în prezent Primăria achita lunar aproximativ 60 de mii de lei pentru consumul de energie electrică, însă după punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic, aceste costuri vor fi reduse aproape de zero.

Economiile anuale estimate se ridică la circa 350 de mii de lei, sumă care va fi redirecționată către alte proiecte de dezvoltare locală. Totodată, iluminatul public va funcționa fără întreruperi, ceea ce va contribui la sporirea siguranței pe timp de noapte.

Locuitorii satului salută inițiativa, apreciind atât beneficiile economice, cât și impactul pozitiv asupra mediului. „Este mai econom și mai sigur. Toate străzile sunt iluminate, noaptea mergi ca ziua”, spun sătenii.

Primarul localității, Leonid Boaghi, a declarat că administrația publică locală a implementat anterior un parc fotovoltaic de dimensiuni mai mici, cu o capacitate de 20 kW, care a generat economii de până la 150 de mii de lei anual. Potrivit edilului, noua capacitate va permite reducerea cheltuielilor pentru energie electrică ale primăriei cu aproape 100%.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul programului guvernamental „Satul European 2”, valoarea totală a investiției fiind de 2,4 milioane de lei.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: