Activitatea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău este suspendată la început de săptămână. Reprezentanța diplomatică americană a anunțat că luni, 19 ianuarie 2026, instituția va fi închisă.
Decizia este legată de marcarea Zilei lui Martin Luther King Jr., sărbătoare federală în Statele Unite. Aceasta este o zi liberă la nivel național, dedicată liderului mișcării pentru drepturile civile ale afro-americanilor, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Martin Luther King.
Ziua lui Martin Luther King Jr. este celebrată anual în a treia zi de luni a lunii ianuarie și marchează, simbolic, ziua de naștere a acestuia, 15 ianuarie.

