PIB-ul Moldovei a crescut în ultimul trimestru. Domeniile ce au contribuit la majorare

Date:

Produsul Intern Brut al Republicii Moldova s-a majorat în trimestrul III al anului 2025 cu 5,2% faţă de anul precedent, a anunţat Biroul Naţional de Statistică. Creşterea a fost determinată în principal de expansiunea sectorului agricol (+15%), cel al construcţiilor (+8,3%) şi al industriei prelucrătoare (+3,8%). În perioada ianuarie-septembrie, PIB-ul a crescut cu 2% faţă de anul precedent, a precizat Biroul de Statistică.

  • agricultură, silvicultură şi pescuit (care au contribuit la majorarea PIB cu 2,1%), cu o pondere de 17,1% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 15,0%;
  • construcții (+0,7%), deținând o pondere de 8,4% la formarea PIB și înregistrând o creștere a VAB în construcții cu 8,3%;
  • industria prelucrătoare (+0,2%), cu o pondere de 6,2% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 3,8%;
  • tranzacţii imobiliare (+0,2%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 3,2%;
  • comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor (+0,1%) cu o pondere de 14,8% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 0,8%;
  • activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,1%) cu pondere de 1,1% la formarea PIB și creșterea a VAB cu 9,2%;

Impact negativ asupra evoluției PIB în trimestrul III 2025 față de trimestrul III 2024 au avut în special:

  • activităţile ale gospodăriilor casnice în calitate de angajator de personal casnic (care a generat descreșterea PIB cu sub 0,1 %), cu o pondere de 0,1% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 27,8%.
  • activitățile de cazare și alimentație publică (care a generat descreșterea PIB cu sub 0,1 %), cu o pondere de 1,7% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 1,6%.
  • alte activități de servicii (- 0,1%), cu o pondere de 1,2% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 7,6% (vezi Figura 2 și Tabelul A1 din anexă).

Impozitele nete pe produs cu o pondere de 13,8% la formarea PIB au contribuit la creșterea PIB cu 1,4%, volumul acestora majorând-se cu 11,1%.

Rata de creștere a PIB în trimestrul III 2025 de 5,2% a depășit indicatorul din mai multe țări din regiune: Muntenegru (4,3%), Cipru, Macedonia de Nord (3,8%), Turcia (3,7%), Polonia (3,6%), Bulgaria, Republica Cehă (3,0%), Letonia (2,5%), Croația, (2,3%), Ucraina (2,1%), Lituania (2,0%), Slovenia (1,7%), nivelul mediu în statele UE (1,6%), Romania (1,2%), Islanda (1,2%), Estonia, Ungaria , Germania (sub 1,0 %).

Ministerul Dezvoltării Economice din Republica Moldova prognozează o creștere economică de 1,3% în 2025, mai mică decât estimarea iniţială de 2%.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: