Rapperul american Snoop Dogg a fost desemnat antrenor onorific al echipei Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă Milano–Cortina 2026, potrivit unui anunț al Comitetului Olimpic și Paralimpic al SUA.
Rolul este voluntar și are ca obiectiv principal motivarea și susținerea sportivilor americani în afara competițiilor oficiale, Gândul citat de Noi.md și LiberNews.md. Artistul a prezentat public acest nou statut în cadrul emisiunii „Linked”, sub titulatura „Coach Snoop, Team USA”.
Snoop Dogg se va alătura unei rețele extinse de antrenori, specialiști medicali, administratori și parteneri, care contribuie la pregătirea sportivilor americani pentru competițiile olimpice și paralimpice. Reprezentanții Comitetului Olimpic au subliniat că artistul va aduce în acest rol energia și umorul care îl caracterizează, menționând că entuziasmul său pentru mișcarea olimpică și paralimpică este unul contagios.
La Jocurile Olimpice de la Paris, Snoop Dogg a fost una dintre cele mai vizibile figuri publice. Acesta a purtat flacăra olimpică, a participat la ceremonia de închidere și a fost prezent la competițiile de breakdance, precum și la alte evenimente oficiale. De asemenea, a avut rolul de amfitrion al echipei olimpice a SUA.
Pe numele său real Calvin Cordozar Broadus Jr., artistul a susținut și un recital pe plajă, în orașul său natal Long Beach, cu ocazia ceremoniei de predare a ștafetei pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
Jocurile Olimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026 se vor desfășura în perioada 6–22 februarie 2026, în orașele Milano, Cortina d’Ampezzo și în alte localități din zona Alpilor.

