Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a conferit distincții de stat unor personalități internaționale care au oferit, de-a lungul timpului, sprijin constant proceselor democratice, reformelor și cooperării externe ale țării. Decretele semnate de șefa statului au fost publicate în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Potrivit documentelor oficiale, Eva Gustavsson, directoarea Fundației „Jarl Hjalmarson”, a primit „Ordinul Onoarei”. Distincția este acordată „în semn de înaltă apreciere a sprijinului constant acordat Republicii Moldova în consolidarea statului de drept, prin promovarea și implementarea reformelor democratice și a bunei guvernanțe”.
Același ordin i-a fost conferit și lui Stephen B. Nix, director regional senior pentru Eurasia în cadrul Institutului Republican Internațional (IRI). Decretul prezidențial menționează „contribuția substanțială la promovarea democrației, consolidarea statului de drept și sprijinirea constantă a proceselor de reformă din Republica Moldova”.
Totodată, Eleonora Sinigur, responsabilă de relațiile internaționale în cadrul Departamentului Secretarului de Stat al Carolinei de Nord (SUA), a fost decorată cu medalia „Meritul Civic”. Distincția recunoaște „contribuția semnificativă la consolidarea parteneriatului bilateral dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, promovarea proiectelor sociale și economice, precum și intensificarea legăturilor cu diaspora”.
Toate cele trei decrete au intrat în vigoare la data semnării.


