Guvernul prelungește compensațiile la energia electrică pentru luna noiembrie 2025

Date:

Guvernul a decis astăzi să mențină sprijinul acordat populației pentru achitarea energiei electrice, confirmând că și în luna noiembrie 2025 vor fi oferite compensații, transmite MOLDPRES.

Premierul Alexandru Munteanu a exprimat recunoștință partenerilor europeni pentru ajutorul acordat în perioada în care prețurile la resursele energetice au crescut puternic. „Cu toții am resimțit șocul energetic atunci când tarifele au urcat semnificativ, iar sprijinul partenerilor europeni a permis acordarea acestor compensații”, a declarat șeful Cabinetului de Miniștri.

Decizia Executivului prevede că toate gospodăriile din Republica Moldova vor beneficia în continuare de compensații pentru primii 110 kWh consumați.

„De la începutul acestui an, Guvernul a intervenit pentru a reduce costurile din factura de energie electrică. Continuăm acest sprijin și în luna noiembrie, astfel încât facturile din decembrie să includă compensațiile pentru toate familiile din țară”, a menționat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Programul de compensații a fost lansat în februarie 2025 și se aplică pe tot parcursul anului. Suportul este oferit automat, direct în factură, fără ca oamenii să fie nevoiți să depună cereri.

Conform estimărilor autorităților, costul total al compensațiilor pentru luna noiembrie este de aproximativ 115 milioane de lei. Măsura acoperă toți consumatorii casnici — în jur de 1,2 milioane de gospodării.

Acordarea acestui sprijin este posibilă datorită finanțării oferite de Uniunea Europeană.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: