Realitatea persoanelor cu dizabilități în Moldova: cifre și distribuție pe categorii

Date:

În Republica Moldova, aproape 160 de mii de oameni trăiesc cu diverse forme de dizabilitate, adică aproximativ 7% din populație. Datele sunt prezentate de Biroul Național de Statistică cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual pe 3 decembrie, transmite IPN.

Potrivit statisticilor, mai bine de jumătate dintre persoanele cu dizabilități sunt bărbați (52,2%), iar cea mai numeroasă categorie de vârstă este între 30 și 54 de ani (37,4%). Copiii reprezintă 2,3% din total. În rândul pensionarilor, dizabilitatea este întâlnită cel mai frecvent la grupa de vârstă 55–64 de ani, unde ponderea ajunge la 44%.

Regiunile cu cele mai mari prestații sociale acordate persoanelor cu dizabilități sunt UTA Găgăuzia (8,6%) și zona centrală a țării (7,9%). Totodată, 61,6% dintre persoanele aflate la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale beneficiază de pensie de dizabilitate, iar 38,4% primesc alocații.

În anul 2024, pensia medie de dizabilitate a constituit 2 648 de lei, valoarea acesteia variind în funcție de gradul de dizabilitate: 1 993 de lei pentru gradul mediu, 2 842 de lei pentru gradul accentuat și 3 167 de lei pentru dizabilitatea severă.

Specialiștii menționează că, anul trecut, principalele cauze ale dizabilității severe au fost tumorile (27,9%), tulburările mentale și de comportament (26,0%) și bolile aparatului circulator (15,4%).

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: