Republica Moldova se pregătește să realizeze, pentru prima dată, transplanturi de cord. Ministerul Sănătății a semnat un memorandum cu Institutul Inimii din Ucraina, document care prevede instruirea echipelor medicale și organizarea etapelor de prelevare și transplant, transmite LiberNews.md cu referire la info1.
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” dispune deja de infrastructura necesară, iar primele intervenții ar putea fi efectuate chiar în anul viitor. Potrivit specialiștilor, zeci de pacienți ar putea fi salvați anual datorită acestui program.
Medicii cardiologi explică faptul că transplantul de inimă este necesar pacienților aflați în stadiul terminal al insuficienței cardiace, situație în care inima funcționează la doar 18–20% din capacitatea necesară pentru a pompa sângele. „Operația, din punct de vedere tehnic, poate fi realizată de echipa noastră, însă sunt necesare mai multe etape pregătitoare. Avem nevoie de imunologi, cardiologi, perfuziologi și un laborator în care să fie efectuate testele de compatibilitate”, a declarat șeful Departamentului de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică, Gheorghe Manolache, citat de Noi.md cu referire la Info1.
Transplanturile vor fi realizate la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, iar autoritățile pregătesc atât echipa de prelevare, cât și lista pacienților care necesită intervenția chirurgicală. „Colegii din Ucraina sunt pregătiți să ne asiste la următorul donator, iar detaliile logistice vor fi organizate împreună”, a precizat Adrian Hotineanu, medic chirurg și specialist principal în transplantologie în cadrul Ministerului Sănătății.
Statisticile arată că, în 2024, peste 19.000 de persoane au murit în Republica Moldova din cauza bolilor cardio-vasculare, ceea ce reprezintă 57% din totalul deceselor raportate.