Autoritățile reamintesc că siguranța la locul de muncă trebuie să fie o regulă de bază, nu o opțiune. În acest sens, a fost lansată o nouă campanie de sensibilizare cu mesajul „Lucrează cu grijă! Cineva drag te așteaptă acasă”, care îndeamnă salariații să semnaleze orice încălcare a normelor de securitate, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, sănătatea și securitatea ocupațională rămân o problemă serioasă în Republica Moldova. An de an, sute de angajați sunt victime ale accidentelor de muncă, iar zeci dintre ei își pierd viața. Raportat la totalul salariaților, incidența accidentelor letale în Moldova este mai mare decât în orice stat membru al Uniunii Europene: 4,8 accidente mortale la 100.000 de angajați, comparativ cu media europeană de 1,76.
Doar în primele nouă luni ale acestui an au fost raportate 515 incidente de muncă, dintre care 56 s-au soldat cu decese. Sectorul construcțiilor continuă să fie cel mai expus riscurilor. Anul trecut, 28 de muncitori au fost implicați în accidente grave, iar 17 și-au pierdut viața în urma căderilor de la înălțime.
Angajații care se confruntă cu încălcări ale normelor de securitate sunt încurajați să depună sesizări pe platforma ism.gov.md.
Campania „Lucrează cu grijă! Cineva drag te așteaptă acasă” are loc în cadrul proiectului „Suportul UE pentru o piață a muncii mai incluzivă în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Internațională a Muncii.

