Republica Moldova a început oficial mandatul de Președinție a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, iar în acest context Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Secretarul General al organizației, Alain Berset. Noul mandat, desfășurat sub motto-ul „Pentru o Europă a Păcii și a Rezilienței”, pune în prim-plan promovarea păcii, sprijinirea unui cadru pentru o pace justă în Ucraina și consolidarea rezilienței democratice la nivel european. Șefa statului a menționat că, după trei scrutine electorale în ultimii doi ani marcate de interferențe străine, Moldova este pregătită să contribuie activ la protejarea democrațiilor europene în fața amenințărilor hibride, transmite Libernews.md cu referire la comunicatul de presă oferit de Președinția Republicii Moldova.
În discuțiile cu Alain Berset, Președinta a apreciat sprijinul constant oferit de Consiliul Europei pentru dezvoltarea capacităților instituționale și pentru avansarea reformelor din sectorul justiției. Aceste reforme sunt prevăzute în Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, un instrument crucial pentru întărirea independenței și integrității sistemului judiciar, armonizarea legislației cu standardele europene și creșterea transparenței instituțiilor publice în beneficiul cetățenilor. Schimbările în domeniul justiției, susținute de partenerii europeni și solicitate de societate, sunt esențiale pentru continuarea drumului spre aderarea la Uniunea Europeană.
Maia Sandu a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a acționa ca un partener european responsabil, dedicat păcii, democrației și statului de drept. În următoarele șase luni, țara noastră va avea un rol activ în agenda Consiliului Europei, iar mandatul se va încheia cu Reuniunea Ministerială programată să se desfășoare la Chișinău, pe 15 mai 2026.



