Ministerul Justiției caută avocați pentru a reprezenta Moldova în instanțele din Ucraina

Date:

Pentru a asigura reprezentarea Republicii Moldova în procesul de recunoaștere și executare, pe teritoriul Ucrainei, a Hotărârii Curții de Apel din Paris din 10 ianuarie 2023, Ministerul Justiției a inițiat un concurs public pentru selectarea unui cabinet de avocatură sau a unei companii juridice specializate, inclusiv din străinătate.

Instituția caută avocați sau firme de avocatură cu experiență demonstrată în reprezentarea statelor în fața instanțelor internaționale. La concurs pot participa atât avocați și birouri din Republica Moldova, cât și avocați sau companii străine, cu condiția ca aceștia din urmă să participe în parteneriat cu un birou asociat moldovenesc, transmite Libernews.md cu referire la bizlaw.

Printre cerințele obligatorii se numără: minimum trei ani de experiență în profesia de avocat, experiență în reprezentarea unui stat în instanțe internaționale și cunoașterea limbii ucrainene. Vor avea prioritate candidații care au câștigat cauze în fața instanțelor internaționale ori au participat la proceduri privind recunoașterea hotărârilor judecătorești sau arbitrale.

Dosarele trebuie depuse până la 24 noiembrie și vor include copia licenței de avocat, CV-ul, dovada parteneriatului (pentru candidații străini), declarații privind lipsa conflictelor de interese și oferta financiară în euro.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: