Consumatorii de servicii financiare beneficiază de noi reguli de protecție

Date:

Din 25 octombrie a intrat în vigoare Legea nr. 189/2025 privind protecția consumatorilor de servicii financiare, care introduce un nou mecanism de soluționare a petițiilor clienților.

Potrivit CNPF, consumatorii trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului de servicii financiare — bancă, companie de asigurări, organizație de creditare nebancară, prestator de servicii de plată sau societate de investiții. Reclamația se depune în scris, iar clientul trebuie să păstreze dovada transmiterii. Furnizorul este obligat să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare, dacă legea nu stabilește alt termen. Lipsa răspunsului echivalează cu refuz tacit, notează Libernews.md cu referire la bizlaw.

Dacă răspunsul nu este satisfăcător sau nu este primit, consumatorul poate depune o petiție la CNPF, însoțită de dovada adresării inițiale. Petițiile trimise direct către CNPF, fără adresare prealabilă furnizorului, vor fi redirecționate.

CNPF examinează petițiile conforme și comunică rezultatul. Dacă sunt depistate clauze abuzive, instituția poate sesiza instanța pentru anularea lor. Consumatorii pot apela și la instanțele de judecată, în baza procedurii civile.

Mecanismul se aplică consumatorilor de servicii financiare, persoanelor păgubite prin asigurări RCA, utilizatorilor de servicii de plată și deținătorilor de monedă electronică, precum și clienților neprofesioniști de pe piața de capital. Noul cadru urmărește consolidarea protecției consumatorilor și soluționarea eficientă a litigiilor.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: