Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot accesa, pe site-ul angajat.md, noul modul „Servicii”, care include oferte de formare profesională, cursuri de limbă, recalificare, stagii, antreprenoriat și granturi. Oportunitățile sunt puse la dispoziție de organizare și proiecte dedicate diverselor grupuri țintă.
Potrivit Raisei Dogaru, directoarea ANOFM, platforma facilitează integrarea socio-economică a șomerilor prin servicii de instruire și sprijin pentru cei care doresc să-și lanseze o afacere.
La rândul său, Carolina Țîntilă, manageră de proiect HELVETAS Moldova, a menționat un interes crescut pentru domenii precum contabilitatea în agricultură, IT, social media și studiul limbii de stat, inclusiv în rândul refugiaților.
Platforma permite și obținerea online a voucherelor pentru cursuri de formare profesională la 13 instituții acreditate, care oferă 37 de programe pentru meserii precum bucătar, cofetar, vânzător, mecanic sau electrician.



