Delegatia BNM, condusă de guvernatoarea Anca Dragu, participă pe 29–30 septembrie la Forumul Inițiativei de la Viena 2025 la Bruxelles, organizat sub egida Comisiei Europene, transmite MOLDPRES.
Tema centrală este „Uniunea pentru economii și investiții”, vizând stabilitatea financiară și integrarea piețelor din Europa Centrală și de Est.
Anca Dragu s-a întâlnit cu John Berringan (DG FISMA), discutând despre integrarea europeană, echivalența cadrului bancar și aderarea Moldovei la SEPA. „În scurt timp, Moldova va deveni parte operațională a SEPA, cu transferuri mai rapide și sigure”, a declarat guvernatoarea.
Agenda mai include întrevederi cu Valdis Dombrovskis, Maria Luís Albuquerque și alți oficiali europeni, axate pe stabilitate financiară și cooperare regională.
BNM este membru al Inițiativei de la Viena din iunie 2025.
