Peste jumătate dintre accidentele rutiere sunt provocate de viteză excesivă, arată statisticile. În primele luni ale acestui an, numărul tragediilor pe drumuri a crescut cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru a reduce riscul accidentelor, polițiștii au intensificat controalele și îi vizează în special pe șoferii vitezomani. Autoritățile anunță și planuri de a înăspri regulamentul circulației rutiere.
Pe bulevardul Dacia din Chișinău, mai mulți conducători auto au fost opriți pentru depășirea limitei legale de viteză. Unii dintre ei circulau cu peste 90 km/h, deși limita pe acea porțiune de drum este de 70 km/h.
