Trei persoane din Chișinău și Ialoveni au fost reținute într-un dosar de contrabandă cu automobile de lux, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, anunță Poliția de Frontieră sub coordonarea PCCOCS, citată de recordnews.md cu referire la noi.md.
Potrivit anchetatorilor, suspecții, cu vârste de 21, 29 și 67 de ani, au introdus ilegal în țară mașini din Belgia, Germania, Italia și Olanda, unele fiind folosite pentru uz propriu. În total, sunt vizate 10 automobile.
Înaintea reținerii, au fost efectuate peste 20 de percheziții, în urma cărora au fost ridicate telefoane, bani, plăcuțe de înmatriculare, ștampile false, documente UE și acte contrafăcute.
Dosarul vizează și alți cinci membri ai grupării, investigați din iunie 2025. Mașinile au fost indisponibilizate și se află în expertiză, iar autoritățile continuă acțiunile pentru destructurarea rețelei de contrabandă.
