Un bărbat de 51 de ani, cetățean român și angajat al unei companii de construcții, a murit ieri, 7 august, după ce a căzut în gol de la etajul patru al unei clădiri aflate în construcție în complexul rezidențial „Satul German”, sectorul Botanica al Capitalei. Tragedia s-a produs în jurul orei 10:29, în circumstanțe încă neclare, transmite recordnews.md cu referire la pulsmedia.md.
Vara trecută, pe același șantier, cinci muncitori străini au fost spitalizați după prăbușirea acoperișului unei clădiri.
„Satul German” este cel mai mare proiect rezidențial din Republica Moldova din ultimele trei decenii, întins pe 800.000 m² și destinat pentru circa 5.000 de locuitori. Dezvoltatorul este compania Regata Imobiliare, aceeași care a obținut autorizația pentru demolarea fostei cafenele „Guguță” pentru a construi un centru socio-cultural și de agrement.
