Ministerul Educației și Cercetării a organizat evenimentul de încheiere a campaniei „Matematica de la egal la egal”, prin care liceeni i-au sprijinit pe elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examenele de absolvire a gimnaziului, transmite MOLDPRES.
Inițiativa, lansată la începutul anului, a avut ca scop îmbunătățirea rezultatelor la matematică prin implicarea liceenilor în rol de mentori. În februarie, aceștia au fost instruiți împreună cu profesorii coordonatori, iar din martie au început activitățile de sprijin în școlile din toată țara.
Ministrul Educației, Dan Perciun, le-a mulțumit mentorilor pentru implicare, subliniind că, în contextul unui examen desfășurat corect, sprijinul oferit colegilor mai mici a fost esențial:
„Ați investit timp din timpul vostru pentru a-i ajuta pe cei care poate n-au reușit să înțeleagă totul în cadrul orelor. Ați făcut parte din soluție.”
