Prețul cafelei a explodat din cauza fondurilor speculative, acuză Lavazza

0
81

Speculațiile fondurilor de investiții sunt principalul factor din spatele creșterii masive a prețurilor la cafea, susține Giuseppe Lavazza, președintele consiliului de administrație al Lavazza Group. Potrivit acestuia, 80% din scumpiri au fost generate de acțiunile fondurilor speculative, care au destabilizat piața și au creat o volatilitate „incredibilă” pentru producători, comercianți și prăjitori, scrie frankmedia.ru cu referire la FT.

Lavazza critică aceste fonduri pentru că au împins prețurile la niveluri nesustenabile, atât pentru industrie, cât și pentru consumatori. Contractele futures pe robusta au atins un vârf istoric de peste 5.700 dolari/tonă în ianuarie, coborând recent spre 3.500 dolari – încă mult peste media obișnuită de 1.700 dolari.

„Piața cafelei este mare, dar segmentul futures e mic, iar chiar și sume reduse pot provoca dezechilibre majore”, a explicat Lavazza. Deși recoltele slabe au jucat un rol, speculațiile financiare au avut cel mai mare impact.

Consumul global de cafea a scăzut cu 3,5% în ultimii doi ani, iar Lavazza a fost nevoită să își majoreze semnificativ cheltuielile: 1,6 miliarde de euro pentru achiziții în 2023, față de 600 de milioane în 2018.

În privința tarifelor comerciale, Lavazza a spus că planurile SUA de a taxa produsele din UE sunt „în limite normale”, dar a avertizat că impunerea unor tarife asupra cafelei din Brazilia sau Vietnam va duce inevitabil la scumpiri pe piața americană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.