Caz de înmatriculare fictivă descoperit la un gimnaziu din Cupcini. Două eleve figurau oficial la școală, dar învățau în Franța

0
80

La solicitarea Ministerului Educației, Direcția de Învățământ Edineț a inițiat o anchetă internă la gimnaziul din Cupcini, după ce s-a aflat că două eleve au fost înregistrate fictiv ca fiind prezente la cursuri, deși în realitate se aflau în Franța. Una dintre ele părăsise țara încă din 2018, potrivit rudelor.

Situația a ieșit la iveală în vara lui 2023, când familia a fost contactată de Poliție și invitată la primărie. Acolo s-a constatat că fetele figurau în catalog, primeau note și beneficiau de finanțare din bugetul de stat, în ciuda absenței,  transmite tvn.md.

Statul alocă aproximativ 18.000 de lei anual pentru fiecare elev, fără a include costurile de alimentație. Astfel, doar într-un an de studii, prejudiciul estimat în acest caz este de cel puțin 36.000 de lei.

Fosta directoare susține că nu a fost informată despre absențe:
„Nu mi-a spus nimeni că fetele nu vin la ore. Nici diriginta, nici contabila.”

Cazul este investigat și de Poliția din Edineț. Ministerul Educației avertizează că orice falsificare a raportărilor școlare atrage sancțiuni disciplinare, administrative sau penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.