Manualul de istorie rămâne în școli: se vor adăuga materiale suplimentare

0
56

Ministrul Educației, Dan Perciun, consideră că retragerea noului manual de istorie pentru clasa a XII-a nu este o soluție rezonabilă, în ciuda criticilor apărute în spațiul public. El susține că manualul poate fi îmbunătățit prin materiale didactice suplimentare și ulterior revizuit la reeditare.

„Republica Moldova nu a avut un manual de istorie de clasa a XII- a nou din 2012. Este complicat să faci un manual de istorie pe istorie contemporană pentru că subiectele abordate acolo sunt inevitabil polemice, mai ales într-o societate divizată așa cum este în Republica Moldova. Și atunci este un pas mare înainte că avem un manual nou, avem un manual bun, care întotdeauna poate fi îmbunătățit”, a declarat Perciun în cadrul unei emisiuni, citat de recordnews.md și unimedia.info.

Ministrul a subliniat că în actuala versiune, subiectul Holocaustului este tratat mai amplu decât în manualul precedent. Prin urmare, retragerea sa ar însemna revenirea la manuale vechi, neactualizate și care nu acoperă acest subiect.

Ministrul a precizat că autoritățile vor discuta subiectul și cu Comunitatea Evreiască, care a solicitat mai întâi un răspuns în scris. Între timp, manualul rămâne în uz, urmând să fie completat cu materiale adiționale despre Holocaust, foamete, războiul din Transnistria și deportări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.