Pompierii voluntari din întreaga țară pot urma gratuit cursuri pentru obținerea permisului de conducere categoria C, ceea ce le va permite să conducă autospeciale de intervenție și să intervină mai eficient în situații de urgență.
Programul este oferit prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova. Scopul inițiativei este de a întări capacitatea rețelelor locale de pompieri voluntari și a sistemului de protecție civilă.
Cursurile se adresează atât pompierilor voluntari activi, cât și celor care doresc să se alăture echipelor. Candidații trebuie să aibă între 21 și 60 de ani, permis categoria B, implicare activă în comunitate și disponibilitate de colaborare cu salvatorii locali.
„Ne dorim ca fiecare sat și oraș din Moldova să aibă pompieri voluntari bine pregătiți, capabili să intervină rapid în situații de criză”, a declarat Vitalie Lupașcu, coordonator de proiect.
Instruirile vor avea loc între mai și septembrie 2025, în 26 de centre din toată țara. Fiecare localitate cu posturi teritoriale de salvatori poate desemna până la 7 participanți.
Tot în cadrul proiectului, până în noiembrie 2025 vor fi construite 10 posturi noi de pompieri, 10 vor fi renovate, iar 35 de unități de intervenție vor fi dotate cu echipamente moderne și autospeciale. Valoarea totală a finanțării se ridică la aproape 44 milioane de lei, oferite de Uniunea Europeană.



