GagauziyaLand: construcție cu nereguli, un copil rănit și funcționari în judecată

0
98

Șapte persoane, printre care un primar și un viceprimar din Găgăuzia, au fost trimise în judecată, fiind acuzate de executarea necorespunzătoare a lucrărilor de construcție a parcului de distracții „GagauziyaLand”, informează deschide.md.

Printre inculpați se numără și specialiști atestați în construcții, precum și angajați ai instituției proiectante.

Potrivit Procuraturii Generale, la 16 august 2024, membrii comisiei de recepție finală ar fi semnat actul de recepție, deși cunoșteau că parcul fusese construit cu abateri tehnice, fără eliminarea neregulilor constatate de autoritățile de control și în lipsa unor date esențiale privind siguranța construcției.

Documentul fals a permis darea în exploatare a unui obiect neconform, iar la scurt timp, mai exact pe 26 august 2024, un copil de 10 ani a suferit vătămări corporale de gravitate medie în urma unui accident pe una dintre instalațiile din parc.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă o amendă de până la 47.500 de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita activități profesionale, pentru o perioadă de până la cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.