Tragedie pe strada Arborilor din Chișinău: Poliția investighează un accident mortal

0
121

Inspectoratul General de Poliție a oferit detalii despre accidentul grav produs pe strada Arborilor din sectorul Botanica al Capitalei, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața.

Potrivit informațiilor preliminare, victima traversa strada neregulamentar în momentul în care a fost lovită de un automobil de marca Mercedes, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. Din cauza leziunilor suferite, femeia a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului, relatează deschide.md.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Acesta a rămas la locul accidentului și a colaborat cu autoritățile în procesul de documentare a cazului.

Poliția precizează că, pe lângă ipoteza unui accident rutier, anchetatorii analizează și varianta unui posibil act suicidal, în funcție de circumstanțele înregistrate la fața locului. În sprijinul anchetei a fost pusă la dispoziția organelor de anchetă o secvență video filmată de un participant la trafic, care urmează a fi examinată.

Cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care s-a produs tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.