Moldova avansează spre UE: negocierile s-ar putea încheia până la sfârșitul lui 2027

0
73

Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2027, a declarat președinta Maia Sandu, citată de tv8.md și recordnews.md.

Ulterior, în 2028, urmează etapa de ratificare a acordului de către toate statele membre, proces care s-ar putea încheia până la finalul mandatului actualei Comisii Europene.

Sandu a menționat că Moldova avansează rapid pe calea integrării, potrivit declarațiilor recente ale comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, aflată în vizită la Chișinău.

„Este realizabil, dar depinde de noi. Bruxelles-ul a spus acest lucru în repetate rânduri și prin vocile mai multor oficiali. Acum totul este în mâinile noastre. Întrebarea este ce alegere vom face la alegerile parlamentare, deoarece multe vor depinde de sprijinul Parlamentului”, a subliniat șefa statului.

Ea consideră că următoarea legislatură ar putea deveni „Parlamentul integrării europene”, dacă majoritatea va susține acest parcurs. În caz contrar, „procesul ar putea fi blocat sau chiar anulat”, a avertizat Sandu.

Tot săptămâna trecută, premierul Dorin Recean și Marta Kos au făcut un pariu simbolic privind aderarea Moldovei, în contextul semnării Planului de dezvoltare pentru care UE va oferi 1,9 miliarde de euro. Premierul a estimat aderarea în patru ani, iar Kos – cu două luni mai devreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.