Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, rata anuală a inflației a înregistrat o scădere ușoară în luna aprilie – 7,8%, față de 8,75% în martie.
Această creștere a prețurilor este generată, în principal, de majorările din sectorul serviciilor personale, cu o creștere de 13,8%, și din cel alimentar, unde s-au înregistrat scumpiri de 9,4%. De asemenea, serviciile publice au avut o influență majoră, cele mai semnificative contribuții venind din scumpirea energiei electrice, gazelor naturale, încălzirii și alimentării cu apă, potrivit logos-press.md.
Biroul Național de Statistică a menționat că evaluarea tarifelor a ținut cont și de compensațiile acordate consumatorilor casnici pentru plata energiei, conform Legii privind Fondul pentru reducerea vulnerabilității energetice (nr. 241/2022).
La nivel lunar, în aprilie față de martie, prețurile serviciilor au crescut în special din cauza scumpirii transportului (cu 4,7%) și a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare (cu 4,5%).
În ceea ce privește produsele alimentare, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la:
- fructe (+9,3%)
- legume (+5,3%)
- ulei vegetal (+3,2%)
- carne și produse din carne (+1,8%)
Singura categorie unde s-a observat o scădere notabilă a fost cea a ouălor de găină, cu un minus de 5,9%.
La produsele nealimentare, combustibilii și carburanții s-au ieftinit cu 2,3% (motorina cu 5,8%, benzina cu 2,4%, cărbunele cu 1,2%). În schimb, au crescut ușor prețurile la articolele vestimentare: +0,8% la încălțăminte și +0,6% la haine.
Per total, rata lunară a inflației în Moldova în aprilie 2025 a fost de 0,9%, o valoare similară cu cea din Islanda. Această rată s-a situat sub nivelul din Turcia (3,0%), Slovenia (1,3%) sau Estonia (1,0%), dar peste cel din Portugalia (0,7%), Franța (0,5%) sau Germania și Polonia (0,4%).
