Festival de Film și Cultură Europeană: proiecții românești între 15–21 mai

0
124

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău organizează, în perioada 15–21 mai 2025, proiecții de filme românești în cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova și consulatele generale din Bălți și Cahul, în contextul Zilei Europei, transmite MOLDPRES.

Publicul din Chișinău, Bălți, Căușeni și Cahul va putea viziona trei filme românești recente: Clara (2023, r. Sabin Dorohoi), Secretul insulei PIN-UP (2024, r. Alecs Năstoiu) și Mai departe (2023, r. Tedy Necula).

Festivalul debutează pe 15 mai cu Clara, proiectat simultan la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Pe 17 mai, filmul Mai departe ajunge la Căușeni, iar pe 19 și 20 mai vor fi organizate alte două proiecții la Bălți. Evenimentul se încheie pe 21 mai, la Cahul, cu difuzarea peliculei Secretul insulei PIN-UP.

Filmele abordeză teme actuale și emoționante: migrația și relațiile de familie (Clara), impactul inteligenței artificiale în terapie (Secretul insulei PIN-UP) și o poveste reală despre curaj și transformare personală (Mai departe).

Proiecțiile fac parte dintr-un program amplu dedicat Zilei Europei, alături de Orășelul European (9 mai la Chișinău, 17 mai la Căușeni), concerte, dezbateri, conferințe și activități educative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.