Migrația pentru muncă scade, iar rata de ocupare crește în Republica Moldova

0
118

Numărul moldovenilor care pleacă peste hotare pentru muncă este în scădere. Dacă în 2019 circa 140.000 de persoane nu activau în țară din acest motiv, în 2024 cifra a coborât la 112.000, potrivit Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

În același timp, rata de ocupare a crescut de la 40,1% în 2019 la 42,7% în 2024. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în rândul femeilor, în special al mamelor: de la 39,4% în 2019 la 50,7% în 2024 pentru femeile cu copii mici.

Și numărul tinerilor fără loc de muncă, educație sau instruire a scăzut, de la 30,8% la 25,4%. De asemenea, munca nedeclarată s-a redus, de la 49.000 la 39.000 de persoane.

Ministrul subliniază că aceste progrese au fost înregistrate în ciuda provocărilor externe, iar Planul de Creștere Economică ar urma să creeze noi locuri de muncă decente și bine plătite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.