Primăria municipiului Chișinău anunță că lucrările de reabilitare a Complexului Memorial „Eternitate”, situat în centrul Capitalei, se apropie de final, în contextul pregătirilor pentru comemorările din 9 mai.
„Se lucrează intens pentru ca zona să fie amenajată corespunzător până la Ziua Victoriei. Complexul Memorial ,,Eternitate” a fost mult timp neglijat, dar, după preluarea sa de către Primărie, am început o intervenție etapizată pentru a-i reda demnitatea”, se arată într-un comunicat al autorităților municipale.
Printre lucrările realizate se numără: restaurarea granitului negru de la bază, refacerea tencuielii și pregătirea pentru vopsire a părții inferioare a celor cinci arme simbolice. Peste 45 de plăci de granit au fost demontate, curățate și remontate. Totodată, 70 de metri pătrați de granit negru prelucrat au fost montați, iar la partea inferioară a armelor a fost aplicat un strat final de adeziv.
Se lucrează în prezent la vopsirea părții inferioare a armelor, consolidarea granitului roșu și negru de pe pereții verticali, precum și la lustruirea granitului maro.
În zona Monumentului de granit, parte a Complexului Memorial, s-a efectuat dezmembrarea completă a plăcilor inferioare, refacerea pereților, restaurarea monumentelor din granit roșu de pe aleea pietonală și montarea acestora după recondiționare.

