Guvernul a aprobat liberalizarea unor operațiuni valutare de capital

0
81

Guvernul a aprobat liberalizarea unor operațiuni valutare de capital, ca urmare a presiunii din partea statelor UE și a recomandărilor FMI.

Potrivit Ministerului Finanțelor, măsurile vizează modificarea Legii privind reglementarea valutară, oferind mai multă libertate pentru investiții. Astfel, anumite tranzacții cu instrumente financiare străine vor putea fi realizate fără autorizarea Băncii Naționale, dacă acestea vizează:

  • titluri de stat pe termen lung (scadență > 5 ani),
  • acțiuni sau obligațiuni cu rating de cel puțin AA/Aa,
  • emise de țări membre UE sau OCDE ori companii din aceleași state.

Casele de schimb valutar vor afișa cursurile într-o ordine standardizată: euro, dolar american, liră sterlină, leu românesc, hrivnă ucraineană, urmate de celelalte valute, transmite recordnews.md cu referire la mold-street.com.

De asemenea, a fost ajustat plafonul de declarare a numerarului la intrarea sau ieșirea din Republica Moldova, în conformitate cu Regulamentul UE 2018/1672:
suma minimă care trebuie declarată este acum de 10.000 de euro sau echivalentul, și nu doar în cazul depășirii acestui prag, cum era anterior.

Modificările legislative vin în urma unei misiuni tehnice FMI, care a recomandat liberalizarea treptată a operațiunilor valutare de capital, în funcție de progresul economic și financiar al țării.

În prima etapă sunt vizate:

  • investițiile rezidenților în instrumente financiare străine,
  • introducerea/scoaterea de numerar în moneda națională de către bănci.

Ministerul Finanțelor susține că aceste măsuri vor reduce barierele valutare, vor spori accesul la instrumente financiare internaționale și vor diversifica oportunitățile investiționale pentru cetățeni și companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.